MENIU

Obişnuieşti să consumi alcool în timpul mesei? Ce se întâmplă în corpul tău dacă faci asta

Dacă te-ai întrebat vreodată dacă este recomandat sau nu să consumi alcool în timpul mesei, medicii vin cu o veste bună. Se pare că alcoolul ne ajută să ne bucurăm mai mult de mesele pe care le servim.

Poate că te gândeşti că cele două nu se leagă sub nicio formă şi e totul doar în mintea ta, cercetătorii vin şi dezmint aceste zvonuri. Se pare, conform ultimelor cercetări, că alcoolul ne ajută să ne bucurăm mult mai mult de mesele pe care le servim!

Un studiu realizat de Şcoala de Medicină de la Universitatea Indiana a urmărit efectele alcoolului asupra percepţiei mâncării. Cercetătorii au folosit un eşantion compus din 35 de femei consumatoare de carne, nefumătoare, perfect sănătoase şi cu o condiţie fizică foarte bună şi le-au urmărit în două circumstanţe diferite – prima dată au fost injectate cu alcool şi a doua oară cu o substanţă placebo. În cel de-al doilea caz, le-a fost măsurată percepţia asupra mirosurilor de mâncare şi a altor mirosuri cu ajutorul RMN-ului, scrie descopera.ro.

Mai multe articole despre:
mâncare alcool vin cină alcool in timpul mesei