MENIU

Obiceiurile care provoacă acnee. Află care sunt şi scapă de ele!

Câteodată, unele tabieturi care fac parte deja din rutina ta zilnică îţi pot afecta tenul, ducând la apariţia acneei. Citeşte mai jos câteva dintre lucrurile pe care le faci zilnic şi îţi afectează frumuseţea tenului.

1. Machiajul poate fi dăunător
Produsele de machiaj şi mai ales fondurile de ten conţin diverse ingredinte care îţi pot afecta tenul. Îţi pot provoca o alergie sau o iritatie puternică care să ducă la apariţia acneei.  De acum, verifică înainte de toate că produsele de machiaj pe care ţi le achiziţionezi să fie hipoalergenice şi noncomedogene, adică care să nu provoace coşuri şi puncte negre.

2. Nu folosi produse care îţi usucă pielea
Învaţă să fii delicată cu pielea ta şi hidrateaz-o continuu. Renunţă la loţiuni tonice pe baza de alcool, săpunuri şi creme care îţi usucă tenul. Nu vei face decât să înrăutăţeşti situaţia şi să îţi produci mai mult sebum.

3. Fixativul sau spumă de par îţi provoacă coşuri
Dacă foloseşti fixativ sau spumă pentru coafat, acestea rămân mai mult timp pe firul de par. Pe timpul nopţii, acestea se transferă pe pernă sau pe cearceaf şi intră în contact cu tenul tău, provocând apariţia coşurilor.

4. Aplicatoare de machiaj murdare
Dacă nu îţi cureţi ustensilele de machiaj, o mulţime de bacterii se vor depune pe ele şi vor intră în contact cu pielea ta, provocându-ţi iritaţii şi coşuri. Încearcă să îţi cureţi ustensilele de machiaj cu şampon după fiecare utilizare.

5. Alimentaţia
O alimentaţie bogată în zahăr şi grăsimi nu numai că îţi afectează organismul, dar stimulează şi apariţia acneei.  Dacă ai observat că anumite alimente îţi provoacă diverse alergii sau coşuri, sfatul nostru este să le eviţi.

6. Igienă
Spală-ţi des lenjeria de pat şi prosoapele pentru a evita apariţia imperfecţiunilor la nivelul fetei! Nu uita, mâinile intră cel mai des în contact cu diverşi factori, aşa că asigura-te că ţi le cureţi constant. Un sfat: renunţă la obiceiul de a-ţi pune mâinile pe faţă.

7. Stresul
În general, stresul îţi afectează sănătatea şi bună concentrare. Stresul produce anumiţi hormoni care favorizează apariţia acneei.

sursa

Mai multe articole despre:
0 obiceiuri acnee cum scapi de coşuri