Oana Zăvoranu, în fața instanței. Vedeta este acuzată că l-a șantajat pe directorul unui cunoscut spital din Capitală
Astăzi are loc primul termen în dosarul Oanei Zăvoranu! Vedeta este acuzată că l-ar fi șantajat pe managerul spitalului Colțea din București. Doctorul cere daune în valoare de 45.000 de euro.
Luni dimineata, Oana Zavoreanu si medicul Furtună Ioan Bogdan au ajuns la Curtea de Apel Bucuresti, acolo unde se judeca dosarul in care vedeta este acuzata de faptul ca l-ar fi santajat pe medic.
El este cel care a condus centrul medical al vedetei, însă doi ani mai târziu cei doi nu s-au mai înțeles. Zăvoranu l-a acuzat pe medic de furt, iar acesta spune că ea l-ar fi șantajat.
"Am fost solicitat sa recunosc un asa-zis prejudiciu ca daca nu sunt terminat pe viata. Initial a spus de 800 de mii de euro, dar doamna a facut o reducere la 200 de mii de euro. Am cerut onorariul de avocat si suma pe care am imprumutat-o, atat", a declarat medicul.
De cealata parte, Oana Zavoranu spune că are încredere că justiția își va face treaba.
"In instanta se decid lcururile astea si instanta este cea care va decide daca eu sau venerabilul doctor am avut dreptate. Am incredre in justitia romana si sunt conmvinsa ca magistratii nu vor putea fi pacaliti", a spus vedeta.
Dosarul de șantaj a plecat de la plângerea penală făcută de actualul manager al Spitalului Colțea, doctorul Furtună Ioan Bogdan.
După cum a dezvăluit publicația Click, în perioada 2017 – decembrie 2018, Furtună Ioan Bogdan a fost managerul unei clinici de radiologie pe care Oana Zăvoranu o deține în Capitală.
După ce medicul a demisionat, în urma unor tensiuni cu vedeta, acesta ar fi cerut restituirea unor sume de bani pe care i-ar fi dat împrumut Oanei Zăvoranu.
Vedeta a refuzat și în schimb i-a cerut medicului plata unor pretinse datorii. În caz contrar, Zăvoranu l-ar fi avertizat pe medic că va ieși public să-l denigreze. În acest scandal apare și numele lui Călin Ionuț Silviu, avocatul clinicii pe care o are Oana Zăvoranu.