MENIU

Oana Zăvoranu a depus o plângere împotriva lui Pepe

<p>EXPLICAȚIE FOTO: Oana Zăvoranu</p>

Oana Zăvoranu a depus, marţi, la Secţia 10 de Poliţie din Capitală o plângere împotriva fostului său soţ, Ionuţ Pascu (Pepe), căruia îi cere daune de 500.000 de euro, pentru că ar fi defăimat-o timp de mai mulţi ani de zile.

"Mi-a făcut două plângeri penale, atât ca persoană fizică, cât şi ca persoană juridică, că aş fi furat, i-aş fi distrus locuinţa şi aşa mai departe. Din anul 2011, când a formulat aceste plângeri, până în anul 2016, m-am luptat corect să dovedesc nevinovăţia. Faptul că organele de urmărire l-au considerat nesincer pe Ionuţ Pascu în declaraţii nu a fost atât de mediatizat. A fost găsit nesincer în declaraţii, iată că Oana Zăvoranu a primit două neînceperi penale în două locuri", a declarat Oana Zăvoranu, la ieşirea de la poliţie, potrivit Mediafax.ro.

Ea a precizat că este prima plângere pe care o depune împotriva fostului său soţ.

"Este pentru prima oară când Oana Zăvoranu îl cheamă în instanţă pe Pascu pentru că este normal să îmi repar imaginea atât de terfelită. Daunele morale, calculate pe hârtie, care constau în toate contractele mele de la televiziuni, de sponsorizare, cât şi daunele mele morale, suferite în această situaţie, că peste tot unde puneai numele meu, erau numai titluri «Oana Zăvoranu riscă 15 ani de puşcărie», sunt lucruri ticluite de Ionuţ Pascu, care crede că este cel mai important om. Daunele se ridică la 500.000 de euro, daunele cu care mă constitui eu parte civilă", a completat femeia.

Oana Zăvoranu a divorţat de Ionuţ Pascu, zis Pepe, în 2011.

Mai multe articole despre:
muzică poliţie Oana Zăvoranu Pepe