MENIU

Oana Lis: „Viorel nu se mai poate deplasa singur”. Situație financiară disperată pentru fostul primar al Capitalei

Oana și Viorel Lis

Situația devine tot mai disperată pentru cuplul Oana și Viorel Lis. Starea de sănătate a fostului primar al Capitalei este atât de proastă încât nu se mai poate deplasa singur. Mai mult de atât, soția lui a fost nevoită să amaneteze verighetele pentru a-i putea cumpăra acestuia un scaun cu rotile. "Am rămas cu bani doar de mâncare și atât. Am ajuns la capătul răbdării", a mai spus aceasta. 

Viorel Lis se confruntă cu probleme grave de sănătate de câțiva ani, însă, în ultima perioadă starea lui s-a agravat. Copleșită de situație și pentru că singurul lor venit este pensia lui de primar, Oana a cerut ajutorul oamenilor în mediul online, pentru a strânge banii necesari tratamentului de care fostul politician are nevoie.

„Știu că e greu la aproape toată lumea acum și e o perioadă dificilă și îmi e rușine și jenă să cer ceva în aceste condiții din ziua de azi. Știu că unii mă vor judeca, alții mă vor ajuta. Nu-mi place să cerșesc, dar când te ajunge disperarea și de tine depinde viața altcuiva neajutorat, treci peste toate și faci totul posibil" a scris Oana pe pagina ei de Facebook.

Soția fostului edil a mai postat pe rețelele sociale cum și-a amanetat verighetele ca să îi cumpere acestuia un cărucior. Totul, pentru a demonstra cârcotașilor că nu este o femeie pe interes așa cum s-a speculat ani de zile.

„Da, nu știu. Probabil am asta în sânge. De când eram mică și rămâneam fără bani cumva mă descurcam. Și m-am gândit să mai vând din lucrurile de prin casă”, a spus Oana Lis.

Recent, Viorel Lis a suferit un infarct și a fost operat de urgență. Ulterior, i-a fost montat un stent. Înainte de acest incident, fostul edil a fost internat în stare gravă din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Potrivit declarațiilor celor doi, boala l-a lăsat cu sechele extrem de grave.

„Eu m-am gândit la ce era mai rău pentru că eram sigur că nu mă mai întorc acasă. Adică eram aproape sigur că nu o să mai văd casa și nu o să o mai văd pe Oana. Oana are grija de mine, ea se ocupă de toate treburile”, a spus Viorel Lis.

Oana Lis susține că îi este extrem de greu să își vadă soțul în starea asta. Cu toate astea, femeia spune că nu îl va duce la azil deoarece nu o lasă inima și nici el nu își dorește. În prezent, fostul edil este internat într-un centru pentru recuperare. 

Mai multe articole despre:
oana lis viorel lis