MENIU

Oamenii străzii, lăsați fără bani de polițiștii din Arad

Oamenii străzii, lăsați fără bani de polițiștii din Arad

Decizie drastică luată de poliția locală din Arad. Oamenii legii au confiscat toți banii pe care oamenii străzii îi cerșeau de la trecători, în baza unei decizii a Consiliului local, luate încă din 2019, scrie realitateadearad.net.

Autoritatile spun ca au luat aceaste masuri pentru a descuraja cersetoria.

Primăria Arad a anunţat  că a finalizat şi aprobat procedura operaţională de aplicare a Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 465/2019 privind interzicerea cerşetoriei, astfel că poliţiştii locali au trecut la confiscarea sumelor găsite asupra cerşetorilor.

„În aplicarea respectivei proceduri, poliţiştii locali au întocmit deja 11 procese-verbale în cuantum de 3.300 lei şi au confiscat suma de 820 lei de la persoane cu domiciliul în alte localităţi, care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad şi practică frecvent cerşetoria. Acţiunile survin suplimentar activităţilor desfăşurate deja, anterior, în baza Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a anunţat Primăria, care a precizat că banii au fost predaţi Direcţiei Venituri din cadrul instituţiei.

În 11 septembrie 2019, consilierii locali din Arad au adoptat reglementări prin care sunt crescute amenzile pentru cerşetorie, iar veniturile obţinute prin apelarea la mila publică sunt confiscate şi intră în bugetul local.

„Este una dintre măsurile prin care încercăm să oprim acest fenomen şi cred că va da rezultate, aşa cum a dat şi în Cluj-Napoca, unde se aplică o astfel de măsură de câţiva ani. Este modelul pe care l-am folosit şi noi în elaborarea proiectului aprobat cu unanimitate de voturi”, declarase, la acel moment, primarul municipiului, Călin Bibarţ.

Între măsurile adoptate se numără obligarea cerşetorilor care au acumulat mai multe amenzi neplătite să presteze muncă în folosul comunităţii.

Primaria estimeaza ca 100 de cersetori sunt prezenti in fiecare zi pe strazile din Arad. 

Mai multe articole despre:
bani confiscati oamenii strazi