Oamenii nu au apă potabilă și drumuri. Satul uitat de autorități
Localnicii din satul Gura Dobrogei trăiesc în condiții inumane. Oamenii nu au nici măcar apă potabilă, iar luminile stradale nu funcționează. În plus, niciun mijloc de transport în comun nu circulă prin satul cu drum pietruit. Din păcate, localnicii s-au resemnat și nu mai au nicio speranță pentru mai bine.
Gura Dobrogei, satul uitat, Fără apă, fără drumuri
Gura Dobrogei este un sat uitat de autorități, care găzduiește 100 de locuitori. Primarul Cati Hristu este ținta nemulțumirilor. Chiar dacă se află la al treilea mandat, oamenii susțin că vizitează satul doar pe timpul campaniei electorale.
„Din cauza primarului. Nu-și dă interesul. Are trei mandate, o piatră, un cui n-a pus în satul ăsta. Conducta e sub pământ, apa este în două puțuri. Veniți să le vedeți. Apa e în bazin. Nu vrea să ne dea drumul și cară oamenii. O singură fântână mai avem în sat atât în care e apă.”, spun oamenii.
Asfaltul turnat pe vremea comunismului s-a cu câțiva ani în urmă, iar Primăria a promis că acesta va fi reparat. La momentul de față, drumurile sunt pline de pietre. Localnicii care vor să meargă la Cogealac sau la oraș sunt nevoiți să parcurgă 4 kilometri pe jos, iar apoi să facă autostopul.
„Drumurile, asfalturile sunt pornite de 15 ani, nici acuma. Mai rău le-a făcut. Sau o cursă, ai nevoie să te duci la un spital. Nu e nimic, nici măcar microbuz o dată la o săptămână, știi că la ora de vine. Nimic.”, a completat un localnic.
„Care bre farmacie? N-am pastile de când s-a dat vacanță la copii că era mașina școlii. Cum să fac să ajung la Cogealac să-mi iau tratamentul? Da cu inima. Fără aspirina cardio nu pot să stau că fac accident vascular.”, zic bătrânii.
Bătrânii se luptă cu singurătatea și cu problemele de sănătate, iar majoritatea tinerilor din Gura Dobrogei au plecat. Cei care au rămas aici visează să plece cât mai repede din sat.