MENIU

Oamenii dintr-o comună din Brăila, terorizaţi de… o fantomă. Ce spun sătenii

Fantoma

Localnicii din Berteștii de Jos, judeţul Brăila, sunt îngroziţi de câteva zile. Oamenii cred că sunt bântuiţi de o fantomă.

S-a întâmplat de mai multe ori ca cineva să le deschidă porțile. A aruncat cu pietre după unii săteni şi chiar ar fi fost zărit în geam, însă nimeni nu a reușit să vadă clar cum arată.

‘’Vine în fiecare noapte la cetățenii din sat. Nu știm cine este, deschide porțile oamenilor, aruncă cu pietre și nimeni nu reușește să vadă cine este. Ne este frică să nu intre în casele noastre, mai ales că oamenii bătrâni pot face infract. 

Inițial s-a zis ca a fost prins și că era un amant al unei femei, dar acum iar a reapărut. Pe 24 ianuarie a murit un cuplu tânăr, este anunțul pe internet. Lumea bănuiește ca sunt spiritele lor", a transmis un localnic, potrivit obiectivbr.ro.

Primarul comunei, Costel Florinel Capbun, a declarat că săptămâna trecută s-au făcut sesizări în acest sens, ba chiar s-a telefonat și la Poliție, însă nu a putut fi identificat niciun făptaș. Primarul nu crede, totuși, că ar fi vorba despre fantome.

Nu pot să știu ce este acolo și nu pot să mă pronunț. Dar pe camere nu se vede nimic. 

Ne-am uitat cu șeful de post, ne-am uitat și cu una dintre fetele acestea care spun că l-ar fi văzut, că ar fi aruncat. Ele așa spun, că ar fi fost un individ care le-a sunat, că a aruncat cu pietre, a încercat să împingă ușa, nu a putut. Nu știu ce e acolo. Pe de altă parte, am declarația de la un vecin care spune că nu e nimic și că e altceva, dar nu pot să fac vreun fel de afirmații. 

Poate să fie cineva. Vă dați seama că sunt fete tinere. Nu pot eu să spun ce e acolo", a mai spus primarul.

Mai multe articole despre:
comuna Brăila terorizati fantoma