Oamenii de știință cred că știu ce se va întâmpla când va fi găsită viață pe alte planete
Mai mult sau mai puțin, cu toții suntem curioși să vedem cum arată, de fapt, o ființă extraterestră. Însă oare suntem pregătiți pentru o asemenea întâlnire? Iată cum va reacționa omenirea când se va întâlni cu extratereștrii, potrivit cercetătorilor.
Deşi posibilitatea existenţei vieţii extraterestre a provocat mereu discuţii, până în prezent nu a fost analizat modul în care oamenii ar reacţiona dacă ar fi descoperite fiinţele extraterestre.
În acest sens, o echipă de oameni de știință de la Arizona State University a realizat un studiu care se bazează pe analiza limbajului din articolele din mass-media. Mai exact, profesorul Michael Varnum și colegii săi s-au uitat pe limbajul a 15 articole de presă în care se vorbea despre dovezi ale vieții extraterestre.
„Cred că consensul se apleacă în cealaltă direcție, că ceea ce vom găsi – dacă găsim ceva – vor fi microbi", a spus profesorul Varnum. Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Frontiers of Psychology.
Ce reacție va avea omenirea în momentul în care se va întâlni cu extratereștrii
Pentru a afla răspunsul la această întrebare, echipa lui Varnum a analizat și răspunsurile a 1.000 de participanți, dintre care 500 au primit un anunț ipotetic cu privire la descoperirea vieții extraterestre, iar cealaltă jumătate a primit fie un articol real despre anunțul NASA din 1996, fie un articol despre oamenii de știință care produc o celulă sintetică în laborator.
Conform rezultatelor, persoanele au utilizat în mare parte un limbaj pozitiv şi au declarat că decoperirea vieţii extraterestre ar putea aduce mai multă satisfacţie decât riscuri umanităţii. De asemenea, participanţii au avut o părere mult mai pozitivă faţă de descoperirea microbilor de pe Marte decât despre realizarea unor ceulele sintetice în laborator.
Așadar, omenirea pare a fi pregătită pentru a se întâlni cu extratereștrii. „Este încurajator că acest studiu a aflat că oamenii ar fi probabil entuziaști de descoperirea vieții microbiene dincolo de pământ", a declarat profesorul Lewis Dartnell, un astrobiolog de la University of Westminster. „Este puțin probabil să întâlnim extratereștri inteligenți, călători în spațiu, în galaxia noastră, dar există câteva viitoare misiuni care ar putea detecta semne de bacterii marțiene".