MENIU

O victorie în fața unor infractori care au încercat să intimideze presa! Liviu Alexa, răzbunat de justiție

O victorie în fața unor infractori care au încercat să intimideze presa

Tudor Cîrje și Horea Emil Popa au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, după ce au vandalizat mașina jurnalistului Liviu Alexa, în anul 2019. Cei doi infractori nu și-au recunoscut niciodată faptele, dar o discuție purtată de Cîrje cu o persoană necunoscută, în anul 2023, i-a făcut pe procurori să scoată dosarul de la naftalină.

Metodele prin care Cîrje și Popa și-au pregătit minuțios planul de acțiune, dar și apărarea în fața anchetatorilor, dezvăluie adevărata față a celor doi.

De ce au pus Cîrje și Popa „ținta” pe Alexa

Jurnalistul Liviu Alexa a ajuns în vizorul celor doi infractori pentru că și-a făcut meseria și a relatat despre tragicul accident rutier provocat de Tudor Cîrje, în urma căruia studenta Gabriela Rîpan și-a pierdut viața. Cîrje s-a speriat când și-a văzut reflexia în oglinda presei și a încercat să facă tot ce i-a stat în putință ca să-i infunde gura jurnalistului Liviu Alexa. Autorul tragediei și-a pierdut un picior în accident, rămanând cu invaliditate permanentă, și nu avea cum să se ocupe personal de lecția pe care avea de gând să i-o dea lui Alexa. Astfel, a apelat la bunul său prieten Horea Emil Popa, pentru a-i duce planul la bun sfârșit.

Zis și făcut! La data de 11 mai 2019, în jurul orei 03:00, Horea Emil Popa a ochit mașina jurnalistului și a distrus luneta, parbrizul, geamurile de pe partea stângă, capota față și aripa stânga a autoturismului, ce se afla parcat pe strada Byron din Cluj-Napoca, cauzându-i un prejudiciu de 4000 euro.

Dumitru Dragomir și Leonardo DiCaprio, într-un scandal uriaș pe aeroport. Cum era să îl ia la bătaie pe starul de la Holywood

Cîrje și Popa se aveau „ca frații”

Potrivit rechizitoriului, Tudor Cîrje și Horea Emil Popa aveau o relație extrem de apropiată.

„De subliniat este faptul ca cei  doi inculpati erau atat de apropiati, încat mama inculpatului Cîrje Tudor, numita Cîrje Geta Lenuta, locuia la acelasi etaj în blocul unde locuia si inculpatul Popa Horea Emil împreuna cu concubina sa, martora Codrea Anamaria Georgiana. Astfel că toti trei, respectiv inculpatii Cîrje Tudor, Popa Horea Emil si numita Codrea Anamaria Georgiana, mergeau în mod frecvent la masa, la mama inculpatului Cîrje. Pe de alta parte, inculpatul Cîrje era atat de apropiat de numita Codrea Anamaria Georgiana, încat o numea „sora sa”, si-a tatuat numele acesteia si împreuna cu inculpatul Popa si numita Codrea aveau un grup pe whatsapp, format doar din ei trei. (…) Pe fondul acestei relatii de prietenie apropiata, inculpatii Cîrje Tudor Stefan si Popa Horea Emil aveau încredere reciproca, motiv pentru care în momentul în care au decis sa distribuie substante interzise, activitatea de distribuire a substantelor interzise au derulat-o împreuna, cautand diverse surse de unde sa-si procure substantele. Mai mult, data fiind relatia apropiata dintre cei doi, fiecare cunostea despre celalalt ce cantitate de marfa detinea la un moment dat, unde era depozitata aceasta, dar si care erau sumele de bani obtinute din activitatea ilicita.”, se arată în rechizitoriu.

Anchetatorii au reușit să-l identifice pe Horea Emil Popa cu ajutorul camerelor de supraveghere montate în zonă. Autoturismul condus de Popa fusese implicat într-un accident rutier și aparținea tatălui său, Valentin Popa.

Anchetatorii au stabilit că Popa Horea Emil nu a fost în măsură să ofere nicio explicație plauzibilă cu privire la motivul pentru care la data de 11 mai 2019, în jurul orei 03:07, a oprit autoturismul său personal în zona de consumare a infracțiunii, s-a deplasat înspre mașina jurnalistului, a stat aproximativ 2-3 minute, după care, în fugă, s-a deplasat înapoi la autoturismul său.

Neîntrebat de nimeni, Cîrje se lăuda că i-a distrus mașina lui Alexa.

Telefonul lui Tudor Cîrje era interceptat, fiind cerectat într-un dosar de trafic de droguri. Astfel, la data de 11 martie 2023, Cîrje a purtat o discuție cu o persoană necunoscută, în care recunoștea că a vandalizat mașina lui Liviu Alexa.

Citește continuarea pe Solid News.

Cum a ajuns mai ieftin să locuiești într-o stațiune all inclusive decât să pătești facturile și chiria. Experimentul unui american

Mai multe articole despre:
jurnalist liviu alexa infractori procurori justitie