O turmă de cerbi a provocat întârzieri majore de zbor pe un aeroport din Japonia
O turmă formată din șapte cerbi a cauzat întârzieri de zbor semnificative pe un aeroport important din Japonia după ce au intrat în zona pistei de rulare a avioanelor, potrivit unui raport local dat publicității miercuri, citat de agenția DPA, potrivit AGERPRES.
Un total de 31 de zboruri aflate în faza de decolare sau aterizare au fost amânate până la două ore și 40 minute la New Chitose Airport pe insula Hokkaido după închiderea celor două piste în urma pătrunderii cerbilor pe căile de rulare, a precizat agenția Kyodo News, citând oficiali ai ministerului transporturilor.
Zborurile au fost reluate după ce baza forțelor aeriene japoneze a deschis una dintre pistele sale pentru transporturile aeriene civile, a menționat Kyodo. Unele zboruri care sosesc pe New Chitose Airport au fost redirecționate spre alte aeroporturi.
Turma de cerbi a fost dirijată în afara pistei cu ajutorul a nouă vehicule aeroportuare, inclusiv cele pentru curățarea zăpezii.