MENIU

O ţară din coasta Rusiei este pregătită să treacă la moneda EURO

UE va lua o decizie în luna iulie

Economia din Lituania este bine pregătită pentru adoptarea euro, a declarat boardul Fondului Monetar Internaţional /FMI/ într-un comunicat publicat joi, informează Agerpres.

'Aplicarea politicilor prudente a condus la o creştere robustă echilibrată, inflaţie în scădere şi consolidarea finanţelor publice, plasând astfel Lituania pe drumul cel bun pentru adoptarea monedei euro în ianuarie 2015', a notat Consiliul de Administraţie al FMI citat în comunicat.

Introducerea euro va consolida stabilitatea financiară a Lituaniei, va reduce riscul şi promova în continuare integrarea europeană, consideră Fondul.

Între timp, Lituania îndeplineşte confortabil toate criteriile oficiale euro. UE va lua o decizie finală asupra aderării ţării la zona euro în iulie.

O creştere sănătoasă şi echilibrată poate fi observată în economia lituaniană, dar ţara baltică este încă în urma asociaţilor ei din Europa de Vest în ceea ce priveşte veniturile pe cap de locuitor, a remarcat FMI.

Potrivit comunicatului, PIB-ul real al Lituaniei ar trebui să depăşească vârful nivelului de pre-criză din 2008 pentru prima dată în acest an. Fondul se aşteaptă ca economia ţării să crească la 3,3% în 2014.

Implementarea de reforme structurale suplimentare care să conducă la îmbunătăţirea competitivităţii şi combaterea şomajului structural incomod de ridicat al ţării sunt printre altele recomandările făcute de FMI Lituaniei.

Într-o evaluare separată a tuturor celor trei ţări baltice anunţată de asemenea joi, FMI a lăudat redresarea economică puternică a regiunii după crizele financiare mondiale din 2008-2009, dar de asemenea a avertizat în legătură cu piaţa de credit anemică ce ar putea afecta investiţiile şi creşterea economică, adaugă Xinhua.

Mai multe articole despre:
null