O tânără de 19 ani, din Iași, victima unui accident, s-a trezit din comă după 23 de zile. Andreea a revenit pe băncile Facultății de Medicină
O tânără în vârstă de 19 de ani, victimă a unui accident grav cu ATV-ul, a ieşit dintr-o comă profundă în care a stat 23 de zile la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, iar acum a revenit pe băncile facultății.
La începutul lunii februarie 2021, Andreea se afla la Gura Humorului, împreună cu o altă prietenă, şi au plecat la plimbare cu un ATV. Fetele s-au răsturnat într-o râpă, iar vehiculul a căzut peste tânăra de 19 ani, aceasta suferind leziuni grave, scrie adevarul.ro. Şansele de supravieţuire erau destul de reduse, dar eforturile medicilor, împreună cu rugăciunile părinţilor au salvat-o pe Andreea, chiar și după 23 de zile de comă profundă.
După o lungă suferință, Andreea a reușit să își revină miraculos, iar astăzi să ajungă în secția de ATI a spitalului pe propriile picioare și să fie ea cea care îi încurajează pe cei în stare gravă, să lupte.
“Am 21 de ani și sunt studentă la Medicină și am venit să mulțumesc echipei medicale, personalului medical pentru că sunt în viață. Au luptat pentru mine. În 2020, pe 4 februarie am avut un accident grav, 22 de zile de comă de gradul patru. Nu am avut șansă de viață. Eu am vrut să lupt să trăiesc, mi-am dorit să fiu în viață și după a 23-a zi m-am trezit și am început să plâng. Dumnezeu mi-a dat zile și atunci după ce m-am trezit întregul personal, întreaga echipă medicală s-a mobilizat și datorită lor acum studiez în anul III la Medicină, îmi fac stagii, iar totul e foarte bine”, a declarat Andreea Iordăchescu.