O tânără a paralizat din cauza aerului condiţionat: "Am faţa deformată"
Mulţi români folosesc aerul condiţionat, dar nu ştiu că se expun unor pericole. "Expunerea la curenţii de aer rece ai aparatului de aer condiţionat pot favoriza o pareză facială", precizează Camelia Ciobotaru, medic specialist reumatolog.
Problema celor care folosesc în exces aerul condiţionat este că le-a paralizat faţa, iar în unele cazuri abia mai vorbesc.
"Am folosit aerul condiţionat la temperaturi scăzute. Ajungeam mereu acasă, încinsă de la soare şi dădeam drumul la aer, fără a mă gândi nici măcar o secundă că se poate ajunge la aşa ceva. Acum, am faţa deformată şi nu ştiu dacă o să mai arăt vreodată ca înainte", a declarat Aneta B., o tânără în vârstă de 29 de ani, pentru cugetliber.ro.
"Expunerea la curenţii de aer rece ai aparatului de aer condiţionat pot favoriza o pareză facială. În plus, acesta trebuie mereu curăţat, dezinfectat, pentru că ne poate îmbolnăvi prin bacteriile pe care le poate răspândi. Mai mult decât atât, sunt persoane alergice care nu suportă aerul rece, dar, oricum, oamenii nu trebuie să stea foarte aproape de aparat. Desigur, mai indicată ar fi ventilaţia din plafon, dar folosim aerul condiţionat pentru că este mai comod şi mai ieftin. De asemenea, oamenii nu trebuie să uite că aceste aparate de aer condiţionat dezvoltă o mulţime de bacterii, iar unele dintre acestea sunt prezente mereu în ele. Tocmai de aceea, aparatele din sălile de operaţii, unde au loc intervenţii chirugicale, au filtre speciale. Din fericire, aceste paralizii faciale se recuperează repede şi cu cât persoana afectată începe mai repede tratamentul, cu atât recuperarea este mai rapidă şi totală", a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Camelia Ciobotaru, medic specialist reumatolog.