MENIU

O tânără a născut în toaleta unui avion - Femeia nu știa că este însărcinată

Avion

O tânără a născut pe neaşteptate la bordul unui zbor al companiei KLM din Ecuador spre Amsterdam săptămâna trecută, a anunţat spitalul olandez care a tratat-o pe pasageră, relatează Agerpres conform DPA. 

Cu câteva ore înainte de aterizarea de miercuri, femeia a acuzat dureri de abdomen şi a mers la toaletă. Acolo, după câteva scurte contracţii, a dat naştere unui băieţel, a precizat spitalul Spaarnse Gasthuis, adăugând că tânăra nu avea nicio idee că era însărcinată.

În avion se aflau doi medici şi o asistentă din Austria, care au putut să ofere asistenţă. Potrivit spitalului, femeia şi-a numit micuţul Maximilian, după numele uneia dintre persoanele care i-au venit în ajutor.

Tânăra a fost transportată la spital după ce a aterizat pe Aeroportul Schiphol.

Atât mama, cât şi micuţul se simt bine, a informat Spaarnse Gasthuis, care a aranjat şi actele necesare pentru ca femeia să îşi poată continua călătoria spre Madrid, aşa cum era planificat iniţial.

Compania aeriană a confirmat întâmplarea pentru agenţia de presă ANP.

Mai multe articole despre:
a nascut avion