MENIU

O sută de sindicalişti, pensionari au protestat în faţa Prefecturii Timiş cerând demisia Guvernului

O sută de sindicalişti, pensionari au protestat în faţa Prefecturii Timiş cerând demisia Guvernului

Aproximativ 100 de sindicalişti din învăţământul preuniversitar, sistemul sanitar şi pensionari au protestat, duminică, în faţa Prefecturii Timiş, cerând demisia Guvernului Cioloş.

Aproximativ 100 de persoane, membri ai Sindicatului "Spiru Haret” şi ai Uniunii Generale a Pensionarilor filiala Timiş s-au adunat, duminică, în faţa Prefecturii Timiş, pentru a cere demisia Guvernului Cioloş, pe care îl acuză că ascultă "poruncile venite de la Bruxelles” şi că "batjocoreşte întreaga societate”, conform Mediafax.

Manifestanţii au afişat pancarte cu inscripţii precum "Nu tăiaţi pensiile” sau "Viaţa noastră unde este?”, au fluierat şi au scandat "Hoţii”, "Jos Guvernul”, "Vrem guvern democrat, nu tehnocrat”, "Jos Iohannis” şi "Unitate”.

"Am ieşit în stradă din cauza bătăii de joc la care ne supune acest Guvern aşa-zis tehnocrat, care nu face altceva decât să asculte poruncile venite de la Bruxelles şi este total împotriva intereselor acestei ţări. S-a tot vorbit despre o lege a salarizării… ea nu există. Am fost trimişi să muncim pe 2 lei, ceea ce este inadmisibil în această ţară. Avem deficienţe foarte mari în sistemul de învăţământ, în sistemul de sănătate, de fapt întreaga societatea românească este supusă unei bătăi de joc inadmisibile din partea acestui Guvern tehnocrat, care a fost adus… aşa cum a fost adus. Sistemul sanitar este aşa cum este, nu s-a întâmplat nimic bun. Este prea mult pentru acest popor să înghită batjocură pe care a înghiţit-o din partea unor aşa-zişi tehnocraţi. Noi suntem hotărâţi să protestăm în continuare”, a declarat preşedintele Sindicatului Independent al Învăţământului Preuniversitar din judeţul Timiş "Spiru Haret”, Virgil Popescu.