MENIU

O singură doză a vaccinului Pfizer reduce numărul infectărilor asimptomatice, putând diminua riscul transmiterii - STUDIU

Vaccin antiCovid

Noi date ale unui studiu britanic, dat publicității astăzi, relevă faptul că o singură doză a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech reduce numărul infectărilor asimptomatice şi ar putea să diminueze în mod semnificativ riscul de transmitere a noului coronavirus. 

Oamenii de ştiinţă au analizat rezultatele furnizate de câteva mii de teste COVID-19 realizate în fiecare săptămână în rândul angajaţilor din sectorul medical din Cambridge, oraş din estul Angliei.

"Descoperirea noastră arată o reducere dramatică a ratei de teste pozitive în rândul angajaţilor sanitari asimptomatici după administrarea unei singure doze de vaccin Pfizer-BioNTech", a declarat Nick Jones, specialist în boli infecţioase la Cambridge University Hospital şi coautor al studiului.

După ce au separat rezultatele testelor obţinute de la angajaţii vaccinaţi şi de la cei nevaccinaţi, cercetătorii au descoperit că 0,8% din testele furnizate de angajaţii sanitari nevaccinaţi erau pozitive. Prin comparaţie, 0,37% dintre testele angajaţilor sanitari au fost pozitive în primele 12 zile după vaccinarea cu prima doză - efectul protector al vaccinului nu a fost deocamdată pe deplin stabilit - şi doar 0,2% dintre teste au fost pozitive atunci când au fost realizate după cea de-a 12-a zi de la vaccinare.

Rezultatele sugerează o scădere de patru ori a riscului de infectare asimptomatică cu COVID-19 în rândul angajaţilor medicali care au fost vaccinaţi, la peste 12 zile după inoculare, şi o protecţie de 75% .

Nivelul infecţiilor asimptomatice a fost redus, totodată, cu 50% în primele 12 zile după vaccinare în rândul angajaţilor sanitari inoculaţi, mai arată rezultatele studiului, potrivit Agerpres.