O schioare a scăpat cu viață, după ce a fost surprinsă de avalanșă, în Munții Rodnei VIDEO
O sportivă care practică schi off-pistă a provocat o avalanșă și a fost surprinsă de valul de zăpadă. Salvatorii spun că femeia a fost târâtă de valul de zăpadă până la poalele muntelui, dar a scăpat cu viaţă.
magini spectaculoase și pline de dramatism filmate în Munţii Rodnei, sâmbătă, 20 aprilie, de către salvamontiştii maramureşeni. O sportivă care practică schi off-pistă a provocat o avalanşă și a fost surprinsă de valul de zăpadă.
Salvatorii spun că femeia a fost târâtă de valul de zăpadă până la poalele muntelui, dar a scăpat cu viaţă. Ei recomandă prudenţă, amintind că stratul proaspăt de zăpadă nu este stabil şi se pot oricând declasa avalanşe la altitudini mari.
"În imaginile de surprinse de un turist sâmbătă, 20 Aprilie 2024, în ”Y”-ul din Vârful Gărgălău, Munţii Rodnei, Maramureş mai mulţi pasionaţi de schi de tură au trăit probabil aventură vieţii lor, aventură care se putea încheia tragic, dar din fericire s-a terminat cu bine pentru ei până la urmă. În filmări se observă un schior care coboară şi imediat după el cum pleacă o avalanşă. La un moment dat acel schior/de fapt o schioare - fiindcă am înţeles că a fost vorba de o persoană de sex feminin - a fost prinsă în avalanşă, acoperită de zăpadă şi târâtă până la poalele muntelui. Doar norocul a făcut că aceasta să poată ieşi teafără de sub zăpadă", informează, duminică, 21 aprilie, oficialii Salvamont Maramureş.
Aceştia atrag atenţia asupra faptului că stratul de zăpadă nou depus nu are priză cu stratul mai vechi şi se poate disloca foarte uşor.
Salvatorii montani precizează că temperaturile pozitive din ultima perioada au dus la apariţia mai multor avalanşe, iar practicarea schiului de tură în astfel de condiţii în zonele expuse fără o informare în prealabil poate duce la situaţii tragice.
"Salvamont Maramureş recomandă prudenţă maximă în alegerea rutelor la altitudini de peste 1600 m şi mai ales informare înaintea parcurgerii unor trasee atât pe schiuri de tură, acolo unde zăpadă mai persistă cât şi pedestru", adaugă salvamontiştii.