O româncă, premiată în premieră la British Expertise International Awards
Ana Becheru, președintele și co-fondatoare a Uniunii Studenților Români din Marea Britanie, a câștigat British Expertise International Awards la categoria "Tânărul Consultant al Anului 2015" pentru realizarea și implementarea unui număr divers de proiecte arhitecturale.
"Premiul reprezintă un nou motiv de mândrie pentru România, deoarece este câștigat pentru prima dată de o studentă de origine română", conform unui comunicat al Uniunii Studenților Români din Marea Britanie (RONUS), citat de Agerpres.
"Fata lui Brâncuși", așa cum este considerată de foștii profesori, a fost studentă la Școala de Arhitectură a Universității din Kent, de-a lungul anilor petrecuți în afara României ea fiind implicată în numeroase proiecte. Printre acestea se numără strategia de reîntoarcere a lanțului Marks & Spencer în Franța, construcția de showroom-uri de automobile, renovarea a două hoteluri de cinci stele în Paris și Geneva.
În prezent, lucrează pentru compania internațională EC Harris Built Asset Consultancy, în Londra.
Este membră a Institutului Regal al Arhitecților Britanici, unde participă la întâlniri ale arhitecților din Marea Britanie și discută proiecte de construcții și strategii de design adoptate de fiecare companie de arhitectură.
Totodată, ea este președintele Uniunii Studenților Români din Marea Britanie, organizație care are ca scop promovarea, apărarea, dezvoltarea și încurajarea relațiilor dintre studenții de origine română și comunitățile profesionale, mai informează comunicatul.