O româncă, pe lista celor mai buni actori din 2021
O româncă este pe lista cotidianului New York Times a celor mai buni actori de anul acesta. Este vorba despre Katia Pascariu, care deține rolul principal în ultimul film regizat de Radu Jude. Pe aceeași listă se află nume mari de la Hollywood, precum Kristen Stewart și Will Smith.
În filmul lui Radu Jude, "Babardeală cu bucluc și porno balamuc", Katia joacă rolul unei profesoare de istorie la o școală de elită din București și care este implicată într-un scandal sexual.
Criticul de film de la New York Times a lăudat-o pe actrița noastră și s-a declarat impresionat de modul în care aceasta că a reușit să îi păstreze atenția pe tot parcursul filmului, jucând rolul de femeie eroină a unor vremuri pline de anxietate.
„Când am citit scenariul mi-a plăcut foarte mult, cum ai spus și tu, a fost făcut inteligent și a pus la punct multe lucruri. Mi-a plăcut și am apreciat că educația a fost aleasă ca subiect, printre multe altele", a precizat actrița Katia Pascariu.
Lungmetrajul românesc a avut premiera la Festivalul de la Berlin, unde a câștigat Ursul de Aur. Acum, pelicula este propunerea României pentru premiile Oscar 2022.