MENIU

O româncă menajeră a furat bijuterii de 200.000 de euro. Incredibil unde ascunsese bunurile - VIDEO

Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

O femeie din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, a furat bijuterii în valoare de 200.000 de euro de la familia la care era angajată ca menajeră, în Franța, potrivit realitateadevaslui.net.

În încercarea de a nu fi descoperită, femeia a ascuns bijuteriile în cutii de ulei de motor și în cutii de creme pentru a le aduce în Moldova.

Călătoria i-a fost întreruptă, însă, de polițiștii de frontieră, care au descoperit bunurile ascunse. Totul s-a petrecut după ce a fost făcut un control în microbuzul cu care călătorea femeia.

De altfel, ea le-a spus oamenilor legii că a recurs la acest gest pentru că angajatorii săi îi datorau concubinului ei peste 20.000 de euro. Asupra sa, polițiștii au mai găsit alți 4.000 de euro. 

În bagajele sale au fost descoperite 910 grame şi trei ceasuri din metal prețios, susceptibil a fi aur, şi suma de 4.340 de euro.

,,Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor (bijuterii în cantitate de 910 grame şi trei ceasuri din metal pretios susceptibil a fi aur) şi a sumelor de 4.340 de euro şi 12 dolari SUA’’, a precizat Poliția de Frontieră Română.

 În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Mai multe articole despre:
menajera republica moldova franta bijuterii furt