MENIU

O româncă în vârstă de 70 de ani, suspectă de fraudă în Italia. Se prefăcea că este operator Amazon și cerea bani pentru o afacere

Vești proaste vin din Italia, unde o româncă este principalul suspect într-un caz de fraudă. Conaționala noastră se prefăcea că este operator Amazon și le cerea potențialelor victime să se înscrie într-o afacere de smart working in comertul online. Tot ce trebuiau să facă acestea era să transfere o anumită sumă...pentru a-și demostra aptitudinile.

Presa din Italia avertizează cu privire la o nouă formă de escrocherie prin intermediul apelurilor telefonice. Escrocii se prefac că sunt operatori Amazon și le spun victimelor că doresc să le ofere un job de smart working în comerțul online. Condiția pentru a fi primite este trecerea unui fel de „test de aptitudini” care constă în obținerea a 2.250 de euro. 

„O româncă în vârstă de 70 de ani, rezidentă în Santarcangelo di Romagna, a ajuns în judecată pentru înșelăciune,” scrie publicația Il Resto del Carlino. Candidata aspirantă, o persoană de 51 de ani, originară din El Salvador, în loc să obțină jobul pe care l-a dorit, s-a trezit cu banii luați.

Este martie 2021 când femeia de 51 de ani primește un apel telefonic pe telefonul ei mobil. La celălalt capăt, vocea unei femei îi spune că este operator Amazon.

Pesaro nu are de ce să se îndoiască. Asta pentru că se întâmplă din ce în ce mai frecvent, mai ales în ultima perioadă, ca oamenii să primească apeluri telefonice de la voci înregistrate ale companiei americane pentru vânzarea de produse și alte oferte. În acest caz, însă, vocea era cea a unei persoane reale. Femeii i s-a oferit un loc de muncă de vânzări online, dar pentru a începe afacerea i s-a cerut să facă două transferuri, unul de 250, iar celălalt de 2.000 de euro.

Femeia s-a conformat, deși nu avea niciun contract cu compania. După ce și-a dat seama că a fost înșelată, s-a dus imediat la poliție și a raportat cazul.

Poliția a intrat pe fir și a găsit principalul vinovat. Acum, românca va apărea în fața instanței, dar va fi apărată de avocata Stefania Fiondi., mai scrie publicația italiană.