MENIU

O româncă a murit în Spania, cu zile. A aşteptat 12 ore la Urgenţe, dar medicii au uitat de ea

O româncă a murit în Spania, cu zile.Femeia a aşteptat 12 ore la Urgenţe, dar medicii au uitat de ea. Potrivit El Mundo, femeia se numea Aurelia Doina şi avea 64 de ani. 

Aceasta a murit  în camera de gardă a spitalului public din San Juan de la Cruz, din localitatea Ubeda, după ce ajunsese acolo în urmă cu 12 ore. Surse din cadrul spitalului au dezvăluit că incidentul s-a petrecut pe 21 decembrie. Deși starea ei era gravă, femeia nu a fost tratată ca fiind o urgență majoră, deoarece era însoțită, iar protocolul spitalului prevedea că au prioritate pacienții care vin neînsoțiți.

La sosirea la spital, femeia a fost consultata si dupa ora 14:00 a ramas pe o targa in sala de asteptare, de unde a fost chemata de mai multe ori, dar cum nu era capabila sa raspunda, personalul spitalului a crezut ca a plecat. Insotitoarea ei nu se afla cu ea.

La ora 22:00 a avut loc un schimb de tura si in jurul orei 2:00 un medic a intrebat cine este femeia pe care a vazut-o respirand cu dificultate. Ulterior, personalul spitalului si-a dat seama ca femeia murise. Reprezentantii spitalului au luat atunci legatura cu familia si autoritatile, care au deschis o ancheta. De asemenea, spitalul va face si o ancheta interna in acest caz.