MENIU

O profesoară s-a orientat spre un site pentru adulți, din lipsă de bani. "În ultimele 6 luni am câștigat mai mult decât salariul meu anual de la catedră"

Sexi-profesoara, reprofilată ca model pentru adulți. Foto: businessinsider.com

La 41 de ani, o profesoară a decis că salariul de la catedră nu o ajută pe plan financiar. Atrasă de mirajul unui câștig facil, cadrul didactic și-a deschis cont pe Only Fans iar rezultatele nu au încetat să apară. În numai 6 luni a câștigat 17.000 de dolari, sumă pe care ar fi câștigat-o din activitatea educațională într-un an.

Odată ce școala unde preda a aflat de activitățile „extra-curriculare ”, a luat decizia să o concedieze. Mai mult, foștii colegi sunt supărați că femeia folosește imaginea sa de profesoară pentru a-și spori veniturile.

Articolul publicat de Insider se bazează pe o conversație cu o creatoare de conținut de pe OnlyFans, în vârstă de 41 de ani, care folosește numele de scenă Sarah Juree. Jurnaliștii publicației au verificat veniturile și concedierea ei cu documente.

Cariera de profesor: muncă plăcută, bani puțini

"Îmi plăcea foarte mult cariera mea de profesor. Școlile își aduceau elevii din clasa a cincea în excursii la clasa mea din Indiana, care făcea parte dintr-un program de tineret finanțat de guvern. Munca mea consta în a vorbi cu ei despre diferitele cariere pe care le-ar putea urma în știință, tehnologie, inginerie și matematică. Cu toate că aveam un loc de muncă full-time, jonglam cu cinci activități secundare pentru a încerca să mă mențin financiar ca o mamă singură, inclusiv predarea de cursuri de grup, coaching de nutriție Keto, tutoriat copii, o afacere de albire a dinților și design de tricouri și căni.”

„Am devenit din ce în ce mai deprimată din cauza stresului financiar. Apoi  inflația a crescut vertiginos - prețurile la carburanți au explodat, facturile de alimente s-au dublat și am devenit și mai disperată din punct de vedere financiar", a declarat femeia pentru Insider.

"O prietenă a început o pagină OnlyFans în aprilie 2022 și mi-a spus că a câștigat 10.000 de dolari într-o lună. Am decis să încerc și am deschis o pagină doar pentru a vinde fotografii nud, ca supliment la venitul meu de la predare.

Modelul Only Fans a găsit o nișă: cea a fanteziilor cu profesoare

"Ca o modalitate de a-mi spori veniturile, am găsit o nișă prin exploatarea fanteziei legate de învățătoare pe care mulți dintre fanii mei o au. După ce îmi duc copiii la școală, îmi petrec majoritatea zilei răspunzând  mesajelor de la fanii mei, filmând și editând conținut și postând pe platformă de aproximativ patru ori pe zi. Fanii plătesc 9,99 dolari pe lună pentru a vizualiza conținutul meu. Eu creez totul și fac toată munca administrativă singură pentru a ține costurile la un nivel minim, inclusiv răspunzând la mesajele fanilor.

 „În ultimele șase luni am câștigat mai mult decât salariul meu anual de la catedră. În calitate de profesoară, câștigam 55.000 de dolari pe an, dar în ultimele șase luni am câștigat peste 58.000 de dolari prin intermediul OnlyFans,”  mai spune fosta profesoară.

Mai multe articole despre:
profesoara only fans site adulti castig financiar