MENIU

O primărie din Teleorman, lăsată fără tabletele pentru școală. Hoții nu știau că poliția era pe urmele lor

Sursa foto: Facebook / Poliția Română

O primărie din Teleorman a fost prădată de hoți. Aceștia au furat 65.000 de lei, 1.500 de euro și 20 de tablete. 

Incidentul a avut loc în Primăria Mărzănești, iar hoții care au acționat acolo erau filați de mai mult timp de autorități. Polițiștii i-au prins pe cei patru indivizi, chiar părăseau primăria. În mașina lor au fost găsite sumele de bani și tabletele, iar hoții au fost duși la audieri. 

„În cursul dimineții de 5 februarie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Inspectoratului Județean de Poliţie Giurgiu, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Operațiuni Speciale, au surprins în flagrant, 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 43 de ani, care se deplasau cu un autoturism, în care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri și valori sustrase dintr-o instituție din județul Teleorman.

În autoturism și asupra bărbaților s-au găsit peste 65.000 lei, 1500 de euro și 20 de tablete, destinate unor unități de învățământ”, a transmis Poliția Capitalei.

Mai multe articole despre:
primarie teleorman hoti tablete politie