O persoană în comă și alte 4 rănite, în Bistrița-Năsăud. Administratorul drumului urmează să fie AMENDAT
Cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 57 de ani au fost răniţi, în această dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 17D, între localităţile Salva şi Mocod din judeţul Bistriţa-Năsăud. Unul dintre răniți a fost transportat în comă la spital. Din fericire, ceilalți răniți au suferit răni minore. Cu toate astea, și aceștia au ajuns tot la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Din primele informații, accidentul s-a produs după ce autoutilitara în care se aflau a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un şanţ.
Administratorul drumului naţional va fi sancţionat pentru că, în momentul producerii accidentului, şoseaua era necurăţată de zăpadă, anunță Poliția.
„În această dimineaţă, poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud au intervenit la un accident rutier semnalat între Salva şi Mocod, pe Drumul Naţional 17D. Din primele verificări, o autoutilitară, condusă de un bărbat de 32 de ani, din Anieş, a părăsit partea carosabilă răsturnându-se în partea dreaptă a sensului de mers Salva – Beclean. În urma accidentului, atât şoferul cât şi 4 pasageri, bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 57 de ani, din Sângeorz-Băi, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud în cadrul unui dosar penal, urmând totodată să fie aplicată o sancţiune administratorului drumului pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă”, informează IPJ Bistriţa-Năsăud.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de la Ambulanţă şi SMURD.
Potrivit ISU Bistrița, una dintre victime, a fost transportată în comă la UPU SMURD Bistriţa. Ceilalți 4 răniți au suferit contuzii minore şi au fost transportați la spitalul din Năsăud.