MENIU

O parodie Google Glass ne arată un viitor sumbru

Aş vrea să fiu de părere că Google Glass va reuşi să ne apropie, din păcate este foarte probabil să ne îndepărteze de propriile familii.

Un nou gadget a atins un grad de popularitate semnificativ abia în momentul în care a devenit ţinta unor parodii, ironii sau reclame de la concurenţă. În contextul în care respectivele clipuri au fost realizate de o entitate importantă, este foarte probabil ca, pe lângă o dovadă de marketing inteligent, să rămânem şi cu o morală.

În cazul de faţă, este vorba de o reclamă a băncii FirstBank din Colorado, Statele Unite ale Americii. Această reclamă-parodie Google Glass a fost creată de compania de marketing TDA_Boulder.

Scenariul descris pleacă de la o scenă idilică în care toţi membrii unei familii iau cina împreună. Partea idilică deraiază în penibil când în ecuaţie sunt introduse câteva perechi de Google Glass purtate de toţi participanţii la masă. Cum se întâmplă de altfel deja în multe cafenele în care prietenii care se întâlnesc nu-şi pot desprinde ochii din telefoane, într-un mod similar, ochelarii inteligenţi fac mai mult rău decât bine, când vine vorba de socializare în lumea reală. Nici măcar nu merită să mai insistăm asupra modului amuzant în care arată purtătorii cu respectivul gadget pe ochi. Citeste mai mult pe playtech.ro.