O nouă televiziune s-a lansat, luni, înlocuind un post important din trustul Intact
Happy Channel s-a lansat, luni, la ora 16.00, înlocuind Euforia TV, şi îşi propune să fie o televiziune dedicată femeilor, care va difuza atât seriale consacrate, cât şi producţii proprii, precum "Dreptul la fericire" şi "Happy Day".
Happy Channel a debutat, luni, pe piaţa audiovizualului românesc, difuzând seriale precum "Inima mea e a ta", o producţie din 2015 a companiei Televisa.
Marţi, pe 8 martie, Happy Channel va începe să difuzeze şi producţii proprii, respectiv reality show-ul experiment "Dreptul la fericire" şi rubrica "Happy Day", cu Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Antena Group, care operează această televiziune.
Happy Channel se va adresa în principal segmentului feminin din zona comercială (femei din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani), dar va avea oferte dedicate şi întregii familii.
Televiziunea se va poziţiona în zona televiziunilor militante, fapt care, potrivit Antena Group, este o abordare nouă pe piaţă media din România. Astfel, noua televiziune îşi propune nu doar să ofere telespectatoarelor producţii de calitate, targetate pe dorinţele şi aşteptările lor, ci şi să le reprezinte cauzele şi să militeze pentru ele.
La nivelul structurii de programe, Happy Channel va continua seria producţiilor deja consacrate, precum "Dr. House", "Downtown Abbey", "Suits" şi "Prizoniera dragostei". Totodată, televiziunea va difuza şi seriale noi, producţii sud-americane (marca Televisa), europene şi seriale americane.