O nouă premieră la Teatrul Bulandra - ,,Incendii'' de Wajdi Mouawad
O nouă premieră la Teatrul Bulandra - ,,Incendii'' de Wajdi Mouawad, în regia Irinei Alexandra Banea. Primele spectacole vor avea loc vineri, 3 iunie și duminică, 5 iunie, la Sala Toma Caragiu Studio Space.
,,Temele piesei sunt cruzimea și capacitatea de rezistență a spiritului uman, dar și importanța păstrării promisiunilor
...Nu am vrut ca textul să fie o denunțare politică a atacurilor teroriste. Limbajul este unul dur, unul al furiei, în contrapunct cu poezia textului și care nu face de fapt decât să accentueze și mai mult drama, suferința, duritatea lumii. Teorismul, nebunia, sunt traduse prin prisma celui nebun, victima unei socitetăți în care el nu vrea decât să-și găsească mama, traduse prin lumea nebună care ucide în stânga și dreapta, traduse prin mama care e forțată să-și abandoneze copii. Am decis să montez textul în vara anului 2015, când Europa punea în chestiune valorile morale, în contextul crizei refugiaților, și nu am ales să montez textul pentru că există niște vagi paralele cu acea situație, ci pentru că era pusă în discuție moralitatea'', spune Irina Alexandra Banea
Wajdi Mouawad – (n. la Beirut în 1968) este un scriitor, actor şi regizor care şi-a petrecut copilăria în Liban, adolescenţa în Franţa, mutându-se apoi în Québec, spre a reveni ulterior în Franţa. În 1991 termină cursurile Şcolii Naţionale de Teatru din Canada. Între 2000 – 2004 conduce Teatrul Quat’Sous din Montreal, iar în 2005 înfiinţează companiile Au carré de l’hypoténuse în Franţa şi Abé carré cé carré în Montreal, împreună cu Emmanuel Schwartz. Devine cunoscut pe plan internaţional după succesul repurtat de tetralogia lui: Le sang des promesses - ce include piesele Forêts, Littoral, Incendies, Ciels – tetralogie scrisă şi regizată de el. Scrie teatru, romane, poveşti pentru copii şi scenarii de film. Dintre piesele sale, mai amintim: Alphonse, Les mains d’Edwige au moment de la naissance, Rêves, Willy Protagoras enfermé dans les toilettes, Assoiffés, Le soleil ni la mort ne peuvent se regarder en face, Seuls, Journée de noces chez les Cromagnons.