MENIU

O nouă metodă de prelevare a probelor pentru realizarea testelor Real Time PCR, considerată revoluţionară, va fi lansată şi în România

Testul de salivă pentru COVID-19 ajunge și în România. 

Nouă metodă de prelevare a probelor pentru realizarea testelor Real Time PCR de depistare a celor infectaţi cu noul coronavirus, considerată de specialişti ca fiind una revoluţionară, va fi lansată şi în România.

Prin noua metodă probele se vor preleva din salivă acolo unde, potrivit cercetărilor, cantitatea de virus este mult mai mare. Mai mult, pacientul poate să îşi comande analiza pe internet sau telefonic şi primeşte kitul de recoltare acasă prin curier. Recoltarea se face simplu: pacientul pune saliva într-un recipient pe care îl închide, îl introduce într-o cutie, apoi, îl dă curierului şi aşteaptă rezultatul care vine în aproximativ 24 de ore. 

Testul de salivă pentru depistarea COVID-19 a fost dezvoltat de Universitatea din Illinois și a primit în regim de urgenţă autorizaţia de folosire din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite.

Spre deosebire de majoritatea testelor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 ce implică utilizarea unui tampon nazofaringian, lung şi invaziv, testul de salivă dezvoltat de universitate, numit I-COVID, necesită o cantitate mică de salivă ce se recoltează într-o eprubetă sterilă, iar rezultatele pot fi obţinute în câteva ore, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Mai multe articole despre:
test saliva