MENIU

O nouă lovitură pentru România în 2023 - Acordul Schengen, aproape blocat: A doua țară, după Austria, cere control la granițe

O nouă lovitură pentru România în 2023 - Acordul Schengen, aproape blocat: A doua țară, după Austria, cere control la granițe

Aderarea României în Schengen în acest an se lovește de noi piedici. Un alt stat european ia în calcul controalele la frontieră după Austria din cauza creșterii numărului de migranți ilegali.

Acordul Schengen este din nou blocat. România se lovește de un nou obstacol în calea aderării în Spațiul Schengen în acest an. După Austria, și Germania vrea controale la sânge la frontieră din cauza imigrației ilegale.

Germania ia în calcul reintroducerea controalelor la granițe, tema fiind pe agenda unui summit de miercuri, 10 mai, de la Berlin. Varianta reinstituirii punctelor de control la intrările în Republica Federală din cauza afluxului masiv de migranți revine în politica Berlinului. Însă măsura este criticată de ecologiștii din coaliția care îl susține pe cancelarul Olaf Scholz, ca și de unii vecini ai Germaniei, relatează Deutsche Welle.

Intenția Guvernului de la Berlin și a autorităților landurilor federale de a aplica controale la toate granițele Germaniei, scrie ziarul Bild, care a intrat în posesia unui document ce ar urma să fie analizat miercuri la un summit dedicat migrației, convocat la Berlin de cancelarul Olaf Scholz.

Cancelarul Olaf Scholz ar fi profitat de vizita sa la Parlamentul European de la Strasbourg, de marți, pentru a trimite un mesaj clar în țară, scrie Bild. Acesta și-a informat cei 16 șefi de landuri despre controale la graniță, despre proceduri mai rapide de azil și deportări drept răspuns la cererea de bani din partea acestora pentru a avea grijă de refugiați.

Măsurile pe care le are în vedere cancelarul german ar viza toate intrările în Republica Federală, așa cum se întâmplă în prezent la granița Germaniei cu Austria.

O astfel de decizie ar pune din nou presiune pe acordul Schengen, care prevede deschiderea totală a granițelor între statele membre. Iar România este interesată ca acordul să fie respectat pentru ca pledoaria sa pentru extinderea spațiului Schengen să aibă succes, mai comentează publicația germană.

Documentul care urmează să fie discutat miercuri, de la ora 14.00, ora Berlinului, la sediul Cancelariei federale, include suplimentarea personalului de la frontiere și permanentizarea posturilor de control, dar și inițiativa unui dialog mai intens cu reprezentanții statelor din care provin imigranții ilegali.

Statisticile spun că, exceptând imigrația din Ucraina, numărul refugiaților sosiți în Germania, în primele trei luni ale acestui an, este cu 50% mai mare decât cel înregistrat în 2019, anul de dinainte de pandemie.

Potrivit poliției federale, au existat un total de 19.627 de intrări ilegale în Germania în primul trimestru al anului 2023, scrie Bild. În același timp, Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați a înregistrat aproape 90.000 de cereri de azil.

Pe agenda summitului pe migrație de la Berlin sunt propuse și măsuri de consolidare a agenției europene de paza frontierelor, Frontex. În acest sens, cooperarea dintre țările europene ar trebui să echilibreze participarea la cheltuielile de finanțare a agenției, notează presa germană. Cancelarul federal Olaf Scholz și-ar dori ca reforma europeană a azilului și migrației să intre în vigoare încă înaintea alegerilor europene de anul viitor. Subiectul migrației și azilanților a stat în mijlocul disputei dintre Austria și instituțiile europene și s-a concretizat în blocarea de către Viena a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.

TENSIUNI CU VECINII GERMANIEI DUPĂ NOILE MĂSURI DE „BLOCARE” A ACORDULUI SCHENGEN

Tensiuni între Germania și vecinii ei nu sunt excluse, în contextul noilor măsuri discutate la Berlin. Premierul Cehiei, Petr Fiala, a criticat inițiativa, afirmând că numărul migranților ilegali este mult prea mic pentru a necesita controale la frontieră. Chiar dacă a fost de acord că fenomenul există, oficialul ceh a apreciat că soluțiile ideale ar fi o mai clară politică de repatriere și cooperarea cu țările aflate pe traseele migrației, potrivit Deutsche Welle.

Și verzii ecologiști germani, aflați la guvernare la Berlin, alături de social-democrați și liberali, în guvernul Scholz, nu văd cu ochi buni măsura. „Problemele europene cer rezolvări europene, nu controale unilaterale la frontieră, care afectează atât acordurile Schengen, cât și populația care trăiește și muncește în zonele de frontieră”, a comentat, conform publicației Die Zeit, Katja Meier, ministra Justiției și Afacerilor Europene din Saxonia, land învecinat Cehiei și Poloniei.