MENIU

O nouă lege pentru emiterea BULETINELOR ROMÂNILOR

Tinerii care vor împlini vârsta de 14 ani și vor solicita eliberarea primului act de identitate nu vor mai trebui să plătească taxele legate de emiterea acestuia, potrivit unui proiect de lege înregistrat de curând la Senat pentru dezbatere.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost recent înregistrată pentru dezbatere la Senat și prevede plata de către stat a cheltuielilor legate de emiterea primului act de identitate. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare și de publicare în Monitorul Oficial.

Potrivit propunerii legislative, "Producerea și eliberarea actelor de identitate persoanelor care împlinesc vârsta de 14 ani și solicită eliberarea actului de identitate (...) sunt subvenționate de la bugetul statului". Astfel, dacă acest proiect se va aplica, tinerii sau părinții lor nu vor mai fi nevoiți să plătească emiterea primului act de identitate.

Ordonanța de urgență nr. 97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români stipulează ca persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani au obligația de a solicita eliberarea unui act de identitate în termen de maximum 15 zile de la împlinirea acestei vârste.

Chiar dacă în legislația din România există acestă obligație, mulți tineri nu solicită eliberarea unui act de identitate, de cele mai multe ori, din cauza sărăciei.

Sursa