O nouă lege îi va ajuta pe românii care stau la bloc. Ce va fi obligată să facă asociația de proprietari
O nouă lege vine în ajutorul românilor care stau la bloc. Noul act normativ, care vizează actele emise de asociația de proprietari, a trecut recent de Senat.
O nouă inițiativă legislativă vine să aducă avantaje locatarilor și proprietarilor din blocuri. Această inițiativă îi va ajuta în special pe cei cu o viață de zi cu zi foarte aglomerată, din cauza căreia nu apucă să participe la adunările asociației de proprietari.
Potrivit noului proiect de lege, care a trecut deja de Senat, informările se vor putea face și prin e-mail. Mai exact, adunarea generală a asociației de proprietari va putea comunica deciziile luate locatarilor și prin intermediul poștei electronice.
Noua lege, ce urmează a intra în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, își propune să modernizeze regulile de comunicare cu proprietarii de apartamente și garsoniere.
În primul rând, actul normativ prevede că proprietarii trebuie să furnizeze președintelui asociației datele lor de contact, inclusiv pentru comunicarea electronică.
De asemenea, se stipulează că anunțurile despre adunările generale ale asociației de proprietari (inclusiv cele reconvocate sau extraordinare) vor putea fi făcute și prin mijloace de comunicare electronică, cum ar fi e-mailul sau aplicațiile mobile.
Astfel, vor fi vizate persoanele care nu au fost informate prin metodele tradiționale.
Cum este legislația în prezent și ce îmbunătățiri aduce noul proiect de lege
Legislația actuală pentru românii care locuiesc la bloc prevede că anunțurile trebuie făcute prin afișare la avizier și pe baza unui tabel nominal convocator. Alternativ, anunțarea se poate face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire. Legea în vigoare este Legea nr. 196/2018.
Prin introducerea comunicării electronice, se va oferi o opțiune suplimentară pentru informarea locatarilor, pe lângă cea tradițională prin poștă.
În plus, hotărârile luate după adunările generale ale asociațiilor de proprietari vor putea fi comunicate electronic. Legea actuală permite doar consemnarea acestora în registrul unic de procese-verbale al asociației de proprietari și afișarea la avizier.
Inițiatorii acestui proiect legislativ, citați de Click, au explicat că se dorește facilitarea accesului membrilor asociațiilor de proprietari la informațiile și deciziile importante care îi privesc.
Harta interactivă - Unde pot vota românii din străinătate la alegerile de mâine
Funcționarea asociațiilor de proprietari va deveni mai transparentă, eficientă și accesibilă, conform inițiatorilor.
Care este scopul legii
Scopul acestei legi este de a moderniza și eficientiza procesul de convocare și desfășurare a adunărilor generale ale asociațiilor de proprietari.
Prin introducerea posibilității de comunicare electronică a convocărilor, se urmărește facilitarea accesului membrilor la informațiile și deciziile importante care îi privesc.
De asemenea, transmiterea hotărârilor prin mijloace electronice completează și modernizează procesul de înregistrare și comunicare a acestora, asigurându-se că informațiile sunt accesibile și pentru cei care preferă canalele de comunicare digitale.
Prin aceste modificări, se urmărește creșterea transparenței, eficienței și accesibilității în funcționarea asociațiilor de proprietari, contribuind la o guvernanță mai bună și la satisfacerea nevoilor membrilor comunității, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.