O nouă GAFĂ la Ministerul Sănătății: Ordinul care prevedea că angajații vaccinați pot sta fără mască la birou, ANULAT după o zi. Reacția premierului Cîțu
Oficialii din Ministerul Sănătății fac o nouă gafă. Ordinul care le permitea angajaților vaccinați să stea fără mască la birou a fost retras după doar o zi. Documentul a fost publicat fără o analiză suficientă, a declarat premierul Florin Cîțu, relatează Realitatea PLUS.
Nu avem în momentul de față o decizie legată de purtarea măștii de protecție la birou, acolo unde toți angajații sunt vaccinați. Au fost discuții pe marginea acestui subiect în Guvern, însă cel mai devreme va putea fi introdusă o astfel de măsură de la 1 iunie, a declarat premierul Florin Cîțu.
Toată confuzia a pornit de la un ordin al Ministerului Sănătății care, în data de 14 mai, a introdus facilitatea ca persoanele care sunt vaccinate și care lucrează în același birou să poată să stea în biroul respectiv fără mască. A doua zi, însă, a fost emis un nou ordin de către MS care l-a anulat pe cel dat cu doar o zi înainte.
Referitor la această controversă, premierul Florin Cîțu a spus că a fost dat ordinul din 14 mai fără o analiză temeinică înainte și a calificat situația ca fiind o scăpare.
"Cu mască la locul de muncă, la interior. Acest ordin va fi modificat. După 1 iuni se discută. Este posibil (să fi fost o scăpare - n.r.)", afirma Cîțu înainte ca ordinul MS să fie anulat.
Premierul l-a contrazis, practic, pe prefectul Capitalei, Alin Stoica, cu privire la purtarea măștii în birou, dacă ești vaccinat. Inițial, prefectul anunțase că angajații imunizați pot renunța la mască, la serviciu, dacă angajatorii sunt de acord.
"Este decizia proprie a fiecărui operator sau a fiecărui angajator. Prin medicul de medicina muncii se pot stabili aceste reguli, intern, de către fiecare angajator în parte", spunea Stoica.