MENIU

O nouă finanțare europeană, de peste 15 milioane de lei, pentru spitalele clujene implicate în lupta cu noul coronavirus

cluj spitale covid

Consiliul Județean Cluj anunță câștigarea celui de-al doilea proiect din fonduri europene care vizează îmbunătățirea capacității de răspuns a spitalelor clujene la criza COVID-19.

În valoare totală de 15.340.540,85 de lei, contractul de finanțare a fost semnat de către Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe: „Continuăm să mobilizăm și să alocăm toate resursele necesare pentru a îmbunătăți infrastructura medicală și pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Cu siguranță, noile dotări vor sprijini considerabil eforturile medicilor clujeni în ceea ce privește diagnosticarea și tratarea pacienților COVID”.

Din banii obținuți de forul administrativ județean de la Uniunea Europeană vor fi decontate nu mai puțin de 238 de aparaturi medicale de înaltă tehnologie și 358.189 de echipamente de protecție achiziționate de Consiliul Județean din bugetul județului. Ele vor deservi cele patru spitale clujene implicate în lupta cu noul coronavirus: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal. Citește continuarea pe realitateadecluj.net.

Mai multe articole despre:
cluj