MENIU

O nouă anchetă privind vaccinări fictive, în Prahova. Zeci de persoane audiate

Sursa foto: Profi Media

O nouă anchetă care vizează vaccinări fictive anti-COVID-19 este desfăşurată de procurorii din Prahova, circa 30 de persoane fiind duse, marţi, la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că vaccinările fictive erau realizate în cabinetul unui medic din comuna Valea Călugărească, fiind identificate 43 de persoane care ar fi fost imunizate fictiv împotriva noului coronavirus.

Existau mai multe filiere prin care se acţiona, iar majoritatea acestor imunizări erau realizate contra cost, spun sursele citate.

Doctoriţa care realiza aceste aşa-zise vaccinări nu avea un tarif stabilit. În principiu, aceasta primea 500 de lei pentru acţiunile sale, dar au fost şi situaţii când a primit şi sume mai mici, iar intermediarii îşi opreau, la rândul lor, 100-200 de lei, după caz, au precizat sursele judiciare.

La sediul parchetului au fost duse la audieri circa 30 de persoane, dar în anchetă sunt mai mulţi suspecţi.

Doctoriţa de la Valea Călugărească este cercetată pentru luare de mită, fals informatic şi înşelăciune, iar celelalte persoane vizate sunt cercetate pentru dare de mită sau pentru complicitate la fals informatic, arată sursele citate.

Intermediarii din acest dosar au legătură cu o altă speţă privind vaccinări fictive anti-COVID, deschisă anul trecut de procurorii PCA Ploieşti, au menţionat sursele judiciare.

Mai multe articole despre:
vaccinari fictive prahova persoane audiate