O maşină de lux, mistuită de flăcări pe o stradă din Argeş
O mașină de lux a ars ca o torță vineri noapte, pe o stradă din localitatea argeșeană Vulturești. Autoturismul era parcat. O femeie a văzut flăcările și a sunat imediat la 112.
Pompierii au venit de urgență și au stins incendiul. Ulterior au constatat că mașina nu avea plăcuțe de înmatriculare, iar proprietarul nu a fost de găsit.
Din primele cercetări, se pare că focul a fost pus intenționat. Polițiștii trebuie să afle acum a cui este mașina, pentru că nimeni din zonă nu l-a văzut pe cel care a parcat-o acolo.