O maşină cu numere româneşti, folosită la o crimă din Bulgaria
O mașină înmatriculată în România a fost folosită într-o crimă în plină stradă în Bulgaria. Vehiculul a fost incendiat după atentatul terorist. Potrivit unor surse, autoturismul a fost descoperit distrus complet la aproximativ doi kilometri de locul crimei.
O mașină cu numere de înmatriculare românești, din care s-ar fi tras asupra unui om de afaceri ucrainean aflat în Bulgaria, a fost găsită arsă complet la aproximativ doi kilometri de locul crimei.
Tot ce se ştie acum este faptul că bărbatul care a fost omorât avea 52 de ani și era un om de afaceri din Ucraina care avea afaceri în Bulgaria.
Se spune, conform celor din Bulgaria, că acesta a fost împușcat în momentul în care se afla pe scările unui hotel.
Nu avea statut de refugiat în Bulgaria, însă hotelul spre care acesta se îndrepta era unul de refugiați ucraineni și aparținea unui om de afaceri rus.
Acesta a fost împușcat dintr-o mașină care avea numere de înmatriculare românești.
Anchetatorii bulgari spun că în mașină s-ar fi aflat cel puțin doi oameni. Totodată, aceștia au reușit să fugă de la fața locului, iar anchetatorii au descoperit mașina la aproximativ doi kilometri de crimă.