O mașină a explodat la 200 de metri de o stație GPL după ce a alimentat. Șoferul, în stare gravă
O mașină a explodat la 200 de metri de o stație GPL după ce a alimentat. Șoferul în vârstă de 50 de ani a ajuns în stare gravă la spital cu mai multe arsuri.
Explozia a avut loc pe bulevardul Preciziei din sectorul 6 al Capitalei. Oamenii care stau în această zonă au dat alarma și au sunat la 112 după ce au auzit explozia puternică.
Pompierii și polițiștii care au ajuns la fața locului au reușit să-l salveze pe șofer înainte ca mașina să fie cuprinsă complet de flăcări.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a vedea de ce mașina a explodat imediat după alimentarea cu GPL.