MENIU

O maşină a căzut în prăpastie în Harghita: Un om a murit, trei sunt răniţi

O maşină a căzut în prăpaste în Harghita: Un mort şi trei răniţi

O persoană a murit şi alte trei au ajuns la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o prăpastie adâncă de 15 metri, în judeţul Harghita.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbaţii, aflaţi într-un autoturism Suzuki Vitara, se deplasau pe un traseu accidentat, o înclinaţie foarte mare, în apropiere de Odorheiu Secuiesc. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a căzut într-o prăpastie adâncă de 15 metri.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi o salvare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În urma accidentului, şoferul în vârstă de 31 de ani, din comuna Feliceni, a fost prins sub autoturism şi a decedat. Ceilalţi trei bărbaţi din maşină, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, au suferit mai multe fracturi, precum şi hematoame, fiind transportaţi la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.
Gheorghe Filip a mai spus că medicul legist urmează să stabilească, în urma necropsiei, dacă şoferul a băut înainte de a se urca la volan. "Sunt suspiciuni de consum de băuturi alcoolice. Medicul legist va stabili cu certitudine cauza medico-legală a decesului şi dacă şoferul a consumat alcool", a precizat reprezentantul Poliţiei Harghita.

Mai multe articole despre:
accident Harghita prăpastie