MENIU

O mașină a fost spulberată de tren în Cluj: o persoană încarcerată

Un grav accident a avut loc în Cluj: un autoturism ajuns pe calea ferată a fost spulberat de un tren Regio.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe magistrala de cale ferată 400 Cluj Napoca – Gherla, la kilometrul feroviar 5+750 de metri, pe raza localităţii Jucu (judeţul Cluj), la o trecere la nivel cu calea ferată, trenul Regio 4110, care se deplasează pe ruta Cluj Napoca – Sighetu Marmaţiei, a lovit un autoturism.
O persoană este încarcerată.

Circulaţia feroviară este întreruptă.

„Autoturism lovit de tren în Jucu de Mijloc. A fost anunțat prin numărul pentru apel unic de urgență faptul că o persoană este încarcerată și în stare de conștiență în autoturism. Un stâlp de transport înaltă tensiune a fost rupt în urma impactului și a fost răsturnat peste mașină. Vegetația din apropierea mașinii s-a aprins de la scânteile generate de cablurile de electricitate rupte. Intervin 2 mașini cu modul de descarcerare si un echipaj SMURD. A fost anunțată regia de transport feroviar pentru întruparea alimentării cu energie electrică și a traficului feroviar„, a transmis ISU Cluj.

Mai multe articole despre:
Cluj accident tren Jucu de Mijloc