O lebădă furioasă a pus pe jar poliţia din Florida. Imagini HILARE!
Doi trecători care se plimbau prin oraşul Orlando, Florida, au fost martorii unei întâmplări hilare generate de o lebădă care a atacat un poliţist.
Ofiţerul Brad Miglio era în misiune de patrulare alături de camaradul său când o lebădă s-a năpustit asupra lui în mijlocul oraşului. Poliţistul a fost nevoit să fugă şi să se adăpostească în maşina sa, în care se afla colegul său, care nu i-a sărit în ajutor, dar a filmat păţania.
În acelaşi timp, un cuplu de trecători a observat ce se întâmplă şi, de asemenea, au imortalizat întâmplarea, pe care au postat-o pe Twitter.
Nu se ştie ce a scos-o din sărite pe lebădă atât de rău încât a determinat-o să-l atace pe polişist.
Departamentul de Poliţie din Orlando, Florida, a declarat într-un comunicat că ambii agenţi sunt în siguranţă, dar că „în timpul misiunilor, aceştia sunt expuşi la tot felul de pericole”.
Imaginile au devenit virale pe Internet.