O invitație la o petrecere URIAȘĂ, în cel mai mare parc din Bruxelles, a pus autoritățile pe jar! Ce au descoperit oamenii legii
O invitaţie lansată pe Facebook, care anunța lo petrecere uriaşă într-un parc din Bruxelles, oraş aflat în lockdown ca urmare a înmulțirii cazurilor de COVID-19, care s-a dorit o păcăleală de 1 aprilie, a pus pe jar poliţia şi procurorii, după ce aproape 20.000 de persoane şi-au manifestat intenţia de a participa.
Anunţul promitea prezenţa a numeroşi DJ, a cântăreţului şi producătorului Calvin Harris, precum şi o reuniune unică a trupei franceze Daft Punk - toul în Bois de la Cambre, cel mai mare parc din Bruxelles. Evenimentul ar fi urmat să aibă loc în seara de joi, 31 martie, relatează Reuters.
”La Boum” (petrecerea) ar fi avut loc exact după intrarea Belgiei în cel de-al treilea lockdown, care limitează la patru numărul persoanelor care se pot reuni în aer liber.
”Nu a fost acordată nicio autorizaţie pentru petrecere, iar poliţia va fi prezentă acolo în număr mare”, au precizat reprezentanţii forţelor de ordine, într-un mesaj postat pe Twitter.
La rândul lor, procurorii au precizat că cei care nu se vor conforma măsurilor sanitare vor avea dosar penal. Aceștia au mers chiar mai departe şi au început o anchetă pentru a vedea cine a publicat anunţul pe Facebook.
Surpriza a venit însă de la "organizatorii" petrecerii, care au spus că au reprogramat petrecerea pentru 2022: ”The Boum a fost amânată. V-am păcălit din nou!”