MENIU

O inimă a călătorit 1400 de km pentru a bate într-un alt piept. Poveste EMOȚIONANTĂ care a salvat viața unui bărbat de 41 de ani

Transplant inimă la mare distanță

O călătorie incredibilă având în vedere distanța dintre punctul de "strart" și destinație a dus la un rezultat absolut minunat. Mai exact, a salvat o viață. Vorbim despre "călătoria" unei inimi, care a plecat din Transilvania și a făcut nu mai puțin de 1400 de kilometri până la Torino. 

Viața unui om a fost salvat cu ajutorul unei inimi care a sosit de la 1.400 de kilometri distanță. S-a întâmplat zilele trecute la Centrul de Transplant Cardiac al spitalului Molinette din Torino, centru condus de profesorul Mauro Rinaldi, scrie La Stampa, citată de Rador și preluat de G4Media.ro.

Intervenția a fost una extrem de delicată. Pacientul era ținut în viață printr-un dispozitiv de circulație extracorporeală (ECMO), iar transplantul a fost unul record, fiind efectuat la doar două ore după ce bolnavul în vârstă de 41 de ani fusese trecut pe lista de așteptare.

Din primele informații, bolnavul bărbatul suferea de miocardiopatie fulminantă severă, afecţiune care a dat primele semne la începutul lunii august. Acesta fusese transferat în aceeași zi cu transplantul de la spitalul San Martino din Genova, unde îi fusese implantat un stimulator cardiac, care, din păcate, nu a permis recuperarea funcției cardiace.

Motiv pentru care personalul sanitar genovez a decis includerea pacientului pe lista pentru transplant urgent de inimă.

Donatorul în vârstă de 29 de ani, a murit în Transilvania, din cauza unei hemoragii cerebrale.

În prezent, pacientul este internat în Cardio-Reanimare Molinette cu o funcție cardiacă excelentă.

Cazul este unul fără precedent și asta deoarece vorbim despre vorbim despre primul pacient care a aşteptat doar 2 ore pentru găsirea unei inimi şi căruia i s-a transplantat un organ sosit de atât de departe.