MENIU

O firmă celebră face angajări în ţară

Joburi pentru români

Compania Bosch a organizat sâmbătă, la Cluj-Napoca, un eveniment de recrutare de personal pentru fabrica deschisă la Blaj în urmă cu doi ani, managementul local al firmei germane având ca ţintă să angajeze, într-o primă etapă, 300 de specialişti în inginerie mecanică şi electronică.

Firma a ales o modalitate de recrutare mai puţin obişnuită în România, în sensul că a renunţat la clasica aplicare pe internet şi a amplasat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca un cort foarte mare, deschis tuturor persoanelor interesate să afle informaţii.

"Am venit astăzi, aici, ca să angajăm minim 300 de oameni, căutăm ingineri mecanici şi ingineri specializaţi în domeniul electronicii. Acesta este scopul principal, dar ne uităm după oameni care sunt motivaţi, inteligenţi, oameni care sunt dispuşi să se lanseze într-o carieră internaţională într-o companie extrem de inovativă şi dinamică. Scopul nostru este acela de a găsi cei mai buni oameni din ţară. De ce am ales această abordare... Ne-am gândit cum ajungem la oamenii cei mai buni.

Dacă oamenii aplică la un job, asta nu înseamnă că reuşeşti să îi atragi pe cei mai buni. Am ales această metodă de prezentare a ofertei pentru că este mai uşor să îi cunoşti pe oameni aşa, faţă în faţă", a declarat Werner Richter, managerul general al fabricii Rexroth Bosch din Blaj, scrie capital.ro.

Mai multe articole despre:
angajări job