MENIU

O fetiță de 6 ani, la un pas de moarte din cauza unei bomboane

O fetiță, la un pas de moarte din cauza unei bomboane

O fetiță de 6 ani din Botoșani a ajuns la spital în stare critică după ce s-a înecat cu o bomboană, relatează realitateadebotosani.net.

Fetița a fost găsită de mama ei în stare de inconștiență. În acest moment, fetița este internată în secția de terapie intensivă din cadrul Spitalului de Copii.

Micuța a mers în camera ei să se joace imediat după ce a primit de la mama să o acadea. La un moment dat, văzând că este foarte liniște, mama ei a mers să o verifice, însă copila zăcea inertă, căzută lângă pat, cu bomboana în gură. Fetița era deja vânătă și nu mai respira.

Mama a reacționat foarte repede, i-a scos acadeaua din gură, însă a observat că din aceasta lipsește o bucată și și-a dat seama imediat că acea bucată îi obstrucționează căile respiratorii ale fetiței. A sunat repede la numărul unic de urgenţă 112, cerând ajutor.

La fața locului a ajuns imediat un echipaj medical, care i-a acordat micutei primul ajutor.

„Au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Pacienta nu respira și era inertă la sosirea ambulanței. În momentul în care s-a introdus și sonda de aspirație, copilul a început să își revină. A fost transportată la spital conștientă, dar somnolentă și agitată. Ulterior a fost supusă unui computer tomograf”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani.

Fetiţa a fost transportată la Spitalul Județean, pentru un examen amănunțit și a rămas internată în secția de terapie intensivă din cadrul Spitalului de Copii.