MENIU

O fetiță de 6 ani s-a accident într-o “comedie”, la bâlciul din Giurgiu

Un nou accident s-a produs duminică seară la bâlciul din Giurgiu. O chingă a cedat iar o fetiță a căzut de la înălțime pe pământ.

Nefericitul incident s-a petrecut atunci când o fetiță în vârstă de șase ani a dorit ca oricare copil să se dea în “Bungee Jumping” însă norocul nu a fost de partea ei astfel încât chinga a cedat iar copila a căzut pe pământ. Din fericire fata s-a ridicat conștientă de jos având doar o contuzie ușoară la picior.

“Am fost șocată când mi-au văzut copilul jos. Nu s-a rupt chinga, cum eronat au precizat alte publicații, ci s-a desfăcut cumva de sus, de unde era agățată. A fost o fracțiune de secundă când mi-am văzut copilul jos, pentru că în secunda imediat următoare cei care manevrau aparatul au prins la loc chinga, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, au venit la noi și spuneau într-una “e bine fetița, nu? N-are nimic copilul..” ca și cum voiau să inducă faptul că nu s-a întâmplat nimic. Ei nici măcar nu au așteptat să vină autoritățile, din contră, au început să spună că este vina tatălui, că ar fi tras-o prea tare. Eu le-am spus că, dacă tatăl o trăgea prea tare, copilul poate nu se mai ridica de jos. Fata s-a ridicat conștientă, de jos li a spus că o doare piciorul. S-a speriat, vă dați seama, că acea chingă s-a desfăcut în partea dreaptă, si s-a lovit de marginea trambulinei și pe urmă a aruncat-o spre stânga și a căzut la picioarele unui domn", a declarat mama copilului.

Conform jurnalgiurviuvean.ro, mama micuței va face sesizări la ISCIR și OPC. Directorul Direcției de Poliție Locale Giurgiu, societatea comercială care deținea "bunjee jumping"-ul unde s-a petrecut incidentul este din Giurgiu.

Acesta este al doilea incident petrecut în acest an după ce, în urmă cu trei zile, o tiribombă s-a rupt rănind ușor câteva persoane.

 

Mai multe articole despre:
accident Giurgiu bâlci