MENIU

O femeie şi fiica ei de opt ani, dispărute de acasă de nouă zile, căutate de Poliţie

O femeie în vârstă de 36 de ani şi fiica ei de opt ani, din comuna suceveană Vama, care au dispărut de acasă în urmă cu nouă zile, după ce au plecat la Gura Humorului, la cumpărături, sunt căutate de poliţişti, potrivit Mediafax.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, Ana Elena Solomon-Moroşan, în vârstă de 36 de ani, şi fiica sa, Iuliana Ştefana, au plecat în 15 august de la locuinţa lor din Vama pentru a merge la cumpărături în oraşul Gura Humorului.

Cele două nu s-au mai întors însă acasă şi nici nu au luat legătura cu familia.

Poliţiştii din Suceava le caută pe cele două şi face apel la cetăţeni să sune la 112 în cazul în care pot oferi detalii despre acest caz.

Femeia are 1,60-1,65 metri înălţime, aproximativ 60 de kilograme, constituţie astenică, păr scurt şaten, ochi căprui, iar la data plecării de acasă purta pantaloni de culoare închisă, un tricou gri şi o bluză posibil verde închis. Fiica ei are 1,30 metri înălţime, constituţie astenică, faţă ovală, ochi verzi, păr blond lung.