MENIU

O femeie şi 4 copii și-au pierdut viața după ce o ambarcaţiune cu migranţi s-a scufundat în largul coastelor Greciei

Operațiuni căutare/ Captură Twitter

Patru copii şi o femeie au murit, duminică, în urma naufragiului în largul insulei greceşti Leros a unei bărci gonflabile transportând migranţi de pe coastele Turciei învecinate, a anunţat paza de coastă elenă. În total, 41 de persoane au fost salvate, printre care şase copii şi doi adulţi care au fost transportaţi la spitalul din Leros. Operaţiunile de salvare au continuat în noaptea de duminică spre luni.

Patru copii, dintre care doi băieţi de aproximativ 5 ani şi o fată de 4 ani, au fost declarați decedați, potrivit agenţiei de presă elene Ana, relatează Agerpres.

Tânăra al cărei corp a fost găsit în mare avea peste douăzeci de ani, iar pasagerii din barcă erau toţi din Africa, potrivit aceleiaşi surse.

Pentru operațiunile de salvare și recuperare a posibilelor victime au fost mobilizate trei vedete ale pazei de coastă şi un elicopter Super Puma. Condiţiile meteo, cu vânturi puternice şi mare agitată, au facut operaţiunile de salvare sa fie extrem de complicate.

Alerta a fost dată duminică dimineaţă de un pescar care a găsit corpul femeii în mare, a precizat Jurnalul editorilor (Efsyn).

Potrivit mărturiilor adunate de paza de coastă şi de poliţie, barca gonflabilă transporta aproximativ 40 de exilaţi, printre care copii, femei şi persoane cu mobilitate redusă.

"Din păcate, avem din nou victime nevinovate care şi-au pierdut viaţa din cauza atitudinii criminale a traficanţilor", a denunţat ministrul Marinei, Yannis Plakiotakis, într-un comunicat.

Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi a reacţionat duminică pe Twitter: "Este sfâşietor faptul că, în absenţa unor căi sigure, refugiaţii continuă să se lanseze în călătorii riscante şi să îşi încredinţeze viaţa unor contrabandişti fără scrupule".

În decembrie, un bebeluş de două luni a fost găsit mort după un naufragiu în largul insulei Lesbos.

Tragediile umane din Marea Egee sunt în creştere, migranţii urcând la bordul unor ambarcaţiuni improvizate pe o mare agitată, chiar dezlănţuită iarna.

Din 2014, 2.246 de persoane care fugeau de războaie şi sărăcie s-au înecat în Mediterana de Est, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, reaminteşte AFP.

Mai multe articole despre:
femeie copii deces migranti grecia