O femeie se zbate între viață și moarte după ce mașina în care se afla s-a izbit de un stâlp
Accident grav de circulație la Sfântu Gheorghe, după ce un șofer ar fi ațipit la volan. Omul a pierdut controlul mașinii și s-a izbit din plin într-un stâlp din beton de pe marginea drumului! Pasagera din dreapta, o femeie de 65 de ani, se zbate acum între viață și moarte.
Totul s-a petrecut joi, în jurul orei 11.40, pe o stradă din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Potrivit informațiilor oferite de către IPJ Covasna, în urma impactului, pentru scoaterea pasagerei din dreapta a fost nevoie de intervenția pompierilor de la Descarcerare, iar rănile sunt grave.
„În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, a reieşit că şoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 65 de ani domiciliat în Bucureşti, ar fi adormit la volan şi a lovit un stâlp din beton de susţinere a reţelei electrice. În urma impactului, pasagera aflată pe locul din dreapta faţă, o femeie de 65 de ani, a rămas încarcerată, fiind necesară intervenţia unui echipaj al I.S.U. Covasna pentru scoaterea ei din autovehicul. Aceasta a fost transportată la Spitalul din Sfântu Gheorghe cu leziuni grave”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Covasna, citat de voceatransilvaniei.ro.
Potrivit sursei citate, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.